2013’s Top 10 Movies

Greetings amigos,

It’s that (late) time again: the wrap-up to end all wrap-ups. The top 10 extraordinaire. The best movies of 2013.

Read below the jump for my very own list of movies that are a must see.

Enjoy!

Continue reading

The 25 Best Albums of 2013

pozre Good evening amigos,

Even though I’ve been missing on this blog for quite some time, I’ve kept myself quite busy: watching movies, writing various things and listening to a lot of music.

Now, since I’ve mentioned music, let’s press on with my top of the 25 best albums of 2013.

You can listen to a sampler on 8tracks by clicking HERE.

And, finally, here is the list, counting up from 25 to 1:

Continue reading

Pacific Rim & The Wolverine – 2013

Or: The Blockbuster Spectrum

comic-wrap You can read the original article, in Romanian, here.

      Usually, in the intro to an article I try to avoid getting preachy about my childhood memories, but at least for Pacific Rim I feel a very strong urge to go down that route. The reason is very simple: Pacific Rim is the movie that I wanted to see when I was about 5 years old and, at the same time, it’s the movie I wanted to make when I was about 10 years old.

Continue reading

Walk on the Wild Side

Scumpii moșului și babei,

Vă scriem azi tot din însoritul Biertan, tot de la Lună Plină: The Sequel. Încercăm să ne aducem aminte activitățile și traseul din ziua precedentă. Dacă filmele le păstrăm suficient de clar în memorie, la bucățile non-cinematografice avem ceva glitch-uri. Nu e vina noastră că piața mare a festivalului e un fel de Dallas al alcoolului – după atâta băutură am ajuns (unul dintre noi) să-l vedem pe Bobby la duș.

Enfin, să trecem peste. Dacă periplurile fără de filme nu sunt atât de palpitante, să vorbim, dară, despre cine și ce a câștigat aseară în cadrul festivității de închidere.

Recte:

- Premiul publicului pentru lungmetraj: Safety Not Guaranteed. După cum scriam (adică eu, Cătălin), acum ceva vreme tot pe acest blog, Aubrey Plaza (adică Soția Mea nr. 24) e oareșcum perfectă în acest rol. Dacă stau să mă gândesc mai bine, e oareșcum perfectă în orice rol (nu cred că e nevoie să vă împrospătăm memoria în legătură cu sublimissimul serial Parks & Recreation). Drept urmare, un premiu binemeritat și de care m-am/ne-am bucurat extrem.

ea_sng_safety-not-guaranteed-trustPremiul publicului pentru scurtmetraj: Sleep-working, adică ce face fiecare din noi miercurea, joia și vinerea la muncă și, măcar o dată pe săptămână, lunea și marțea. Presupunem, pentru că din păcate nu l-am văzut. Și ne pare foarte rău. Promitem să ne revanșăm cumva.

HOODIES-ON-THE-BUS

- Mențiune specială a juriului: Citadel. Poveste despre paranoia, familie, copchilandrii (sau nu chiar) ultra-feroce, Citadel îți zgâlțâie sufletul și trupul. Un alt fel de Panic on the Streets of London, în care DJ-ul nu ar fi spânzurat, ci mai degrabă adoptat de gașca de pușlamale sălbăticite care se dezlănțuie prin(tre) betoanele decrepit-urbane.

the-rambler03Marele premiu al festivalului, acordat de juriul compus din Christian Hallman (regizor, producător, coordonator oficial al site-ului melies.org), Tomaž Horvat (director artistic și fondator al Festivalului de Film Grossmann) și regizoarea Kristina Buožytė: The Rambler. Despre Hoinarul am scris deja în zilele trecute, așa că trebuie doar să reamintim că este imposibil de frumos și deștept; că Dermot Mulroney, frumușel tipic american pe care ne-am obișnuit să-l vedem în comedioare romantice ori pseudo-indie-uri populiste, își lasă în urmă/ praf cariera de până acum pentru a intra perfect în pielea unui pierde-vară laconic ce pare ținut în viață mai curând din inerție.

06

Mai pe seară am fost la multi-premiatul Aurora/ Vanishing Waves, al doilea lungmetraj al Kristinei Buožytė. Cu un schelet de sci-fi semi-contemporan, mizează pe o poveste de dragoste tușant-bolnavă cu sinapsele racordate la Kubrick, Altered States, Solaris, Adrian Lynne și Zalman King. Mult mai apropiat de Paprika (Satoshi Kon) decât de Inception-ul unuia care se crede auteur, Aurora pendulează pe granița tot mai fragilă dintre realitate și peisaje mental-onirice și explorează distanța dintre carnalitate și rațiune/știință.

În ordine total aleatorie, să purcedem cu Furia/ The Fury, cea de-a treia producție aleasă pentru American Masters la această ediție și filmul domnului De Palma de după ce Carrie îl făcuse superstar hollywoodian. Iarăși o ecranizare după un bestseller horror, iarăși adolescenți paranormali, iarăși explozii (figurative și literale, deopotrivă) declanșate de exploatare/ manipulare/ tortură emoțională: totul asamblat, însă, într-o ramă de thriller paranoid (una dintre specialitățile șaptezeciste) – organizații guvernamentale tenebroase, conspirații, nebunii.

fury

La drum de seară, în cadrul galei de închidere, publicul s-a hlizoșit la Lighioane a.k.a. Grabbers a.k.a. Apucacii a.k.a. Apucăturile. Film făcut taman pentru audienţă în stare de ultra-ebrietate, Grabbers se joacă de-a tentaculele (dar nu din acelea japoneze, că doar nu e film arthouse) – atașate unei guri superdințoase, dar din păcate pentru apucaca eșuată pe-o insulă irlandeză, fofelnița cu pricina e aparent abstinentă, i.e. alergică la alcool; prilej de matrafoxeală generală în pub-ul sătesc.

grabbers_5__large_786_334_eab59974bd2730df

Concomitent cu invazia tentaculieră, avea loc o altfel de cotropire: cea a strămoșilor organici ai iPod-ului – izopode mutante și îmbuibate cu găinaț de pui ce zgreapțănă prin trupurile localnicilor dintr-un orășel über-american din Maryland. Unul din puținele found footage care chiar funcționează (alături de Cannibal Holocaust și The Last Exorcism), Golful Terorii a.k.a. The Bay este cel mai nou film al veteranului Barry Levinson, cel cu Sleepers, Toys și Rain Man; dar și Diner, Wag the Dog ori Bandits. Proveniența înregistrărilor din care se articulează povestea e variată: camere de supraveghere (din spital, mașini de poliție, de pe stradă), Skype, apeluri telefonice, e-mail-uri, Face Time, reportaje tv, artizanale și cam orice în afară de Twitter și Chatroulette. Deopotrivă un soi de răzbunare a naturii asaltat/ copleșite de toate blestemățiile toxice cu care o regalează umanitatea, critică socială (panoramând consecințele fatale ale mariajului dintre corupție, capitalism rampant și non-comunicarea inter-departamentală) și outbreak movie, The Bay funcționează subteran și ca thriller paranoid în care toate merg bine înainte și un orășel aproape complet anihilat într-o singură zi e băgat, ca multe alte rateuri oficiale, sub preș și uitat.

The_Bay_Isopod_2_10_24_12-1024x516 Noaptea am încheiat-o glorios aruncând orez și cântând cu evlavie la „Cel mai bun film al tuturor galaxiilor” (transsexual-transilvane au ba), Rocky Horror Picture Show, care nu mai are nevoie de nici o (Cătălin: Legat! Legat! / Carmen: Fleoșc, Marițo!) prezentare: e cult, e camp și e tot ceea ce trebuie să fie. Devenit deja o constantă a festivalului Lună Plină, RHPS este pe lângă midnight movie-ul absolut, o experiență netransmisibilă, inefabilă ce trebuie musai trăită. Drept care la anul îl așteptăm încadrat de egalul său non-sequel, Shock Treatment și capodopera muzicală a lui De Palma (Legat?), Phantom of the Paradise pentru care ne vom echipa cu:

- RHPS: mai mult orez, poate și costume.

- PotP: măști, pene și păsări moarte (veniți pregătiți cu smartphone-urile pentru un found footage epidemic).

- ST: pastile, pastile, pastile.

tumblr_m3qbasn6iu1qditd8o1_500

De fapt și de drept, abia ce ne-am adus aminte că noaptea de fapt am încheiat-o la Țăruș la petrecerea Candie Hank unde audiența s-a bâțâit epileptic, precum enoriașii la o petrecere gospel, pe tot felul de hip-hoape, electrouri, 8bit-uri și chestii relaționate.

Vă țucălim mintenaș,

Carmen Mezincescu & Cătălin Mesaru

They Are Night Zombies!! They Are Neighbors!! They Have Come Back from the Dead!! Ahhhh!

Dragilor de la Festivalul Luna Plina 2,

Nu știm alții cum sunt, dar noi ne trezim (vorba vine) ocazional izbiți de o mare lene/ toropeală/ mahmureală – de-aia e bine să bei vodcă, nu te doare capul a doua zi. Anyway, unde eram? Așa, cum ziceam, lene. Adică ne-am urnit târzior din pătuțuri, foarte panicați grație/datorită/mulțumită prezenței feminine, numai bine să prindem primul film din competiție al zilei: Cannon Fodder a.k.a. Carne de tun a.k.a prima producție cu zombi made in Țara Sfântă. Care zombi sunt rezultatul experimentelor armatei (nimic nou sub soare!), alergători și săritori; surprinzător, par dornici să se mănânce unii pe alții.

the-rambler06 Continuând, în orice caz, cu filmele competiție: coup de coeur total a fost Hoinarul/ The Rambler, al doilea film al lui Calvin Lee Reeder (cel cu Oregonianul). Tot în muntosul stat nordic (recte Oregon) vrea să ajungă și pseudo-cowboyul fără de nume împodobit de ochelari de copoi 80s proaspăt ieșit de la bulău jucat somnambulic de Dermot Mulroney. Pe un schelet lynchian – dialoguri și poveste gen Wild at Heart, personaje de Straight Story, vizualuri de Lost Highway –, Reeder brodează o atmosferă care te duce cu gândul la Dust Devil-ul lui Richard Stanley, ornată cu elemente ce vin drept din universul șaptezecist cronenbergian. Samblanța de însăilătură narativă menținută în primele două treimi de film împrumută la greu din cinemaul independent american optzecist (Jarmusch et al), dar explodează precum capetele și babaroasele unor personaje de pe traseu pe linia de final unde Hoinarul renunță la orice pretenție de coerență, logică etc. Road movie halucinator-sinistru și zdravăn psihotic, Rambler ne plimbă agale, glitch-at și sincopat prin orășelele uitate de Dumnezeu ce punctează midwest-ul deșertic profund american, pe urmele unui protagonist taciturn care trece prin viață cu aproximativ la fel de mult aplomb și conștiență precum bărbierul din The Man who Wasn´t There, însoțit pe câte o bucată de drum ba de un pseudo-savant nebun care înregistrează visele oamenilor pe VHS, explodându-le literalmente mințile, ba da de o blondă serafică (Lindsay Pulsipher din Oregonian) care o mierlește în multiple feluri tot mai sanglante.

large_blow_out_blu-ray_9 large_blow_out_blu-ray_9 În cu totul altă zonă, dacă ziua precedentă ne-a delectat cu fantasmele lui De Palma de zilele astea, nu strică deloc reminder-ul oferit de American Masters a ce făcea (visa, conspira, îmbârliga) domnul acum mai bine de 20 de ani. Blow Out, restaurat, e astăzi la fel de surprinzător, dement și, finalmente. tușant – ceea ce ne duce inevitabil la constatarea că De Palma a evoluat în pas cu timpurile: de la sentimentalismul ludic (și lubric) la cinism și de la atmosfera vibrant-paranoidă la cea aseptic-rigidă de azi. Rămân pe retină, aleatoriu, cracii sublimi ai mult subestimatei Nancy Allen (ca și garderoba!), fața nebuhăită și ochii neliniștiți ai lui Travolta tânăr, un foarte scorțos și deranjant John Litghow.

Clasicul serii a fost Fantômas-ul lui Louis Feuillade, tocmai ajuns la centenar, acompaniat live de cvartetul Einuiea, venit cu un score compus special pentru film. Lăsând deoparte ciudățenia prin care poți trece privind azi filme mute – jocul pantomimic al actorilor! cadrajele! inserturile dialogic/ descriptive! – povestea se plimbă undeva între slapstick și melo stilizat, debordând de absurd și tușe de comedie neagră.

3296_2

Noaptea a fost a zombilor abordați parodic: întâi țărănoi americani punk (plus un hipster avant la lettre) – Return of the Living Dead; apoi londonez – în varianta suburbană, respectiv de mahala – Shaun of the Dead și Cockneys vs. Zombies.

Ce-am fi învățat dacă nu ne aduceam aminte:

- Zombii britanici șontâcăie, cei americani sprintează (nu aleargă precum cei moderni, însă).

- Zombii americani vin din zona Mattei sau Fulci (nici ei nu știu care ce au făcut la Zombi 3) și vorbesc (Send more cops!) și provin din experimente militare duse în bălării, cei londonezi nu au evoluat până la elocuțiune și rezultă din prăbușirea unei sonde spațiale ori deschiderea unor cripte ancestrale ajunsă în mijloc de șantier în prezent.

iqaQN2A – Metodele de exterminare: englezii sunt tradiționaliști – le dai la cap/ creier; americanii au mai mult de muncă (You mean the movie lied!?), pălirea creierului nu prea ajută, astfel că singurul fel sigur de a scăpa de ei este incinerarea.

- Eroii sunt cu toții ghiolbani, dar paleta se diferențiază în funcție de culoarea locală: sudiști crizați, slackeri vag conștienți de lumea înconjurătoare și, respectiv, golani – cu accent pe contingentul geriatric (în Cockneys vârsta a treia se împleticește mai cu spor decât generația jună isteroidă).

Cockneys vs Zombies chase (Large)

- Referințele se tratează ireverent (se fac muci) în Return, Shaun este o misivă de amor, iar Cockneys este un action movie fără preget cu zombi.

Anticipând metoda de descotorosire de morți umblători și canibali, ne-am bâțâit la show-ul Crispus: The Art of Fire, în piață – în timp ce unii înghițeau flăcări noi ne bălăbăneam în ritmul muzicilor. Care muzici au continuat și la party-ul Sinister Exaggerators Haunted Machines.

V-am salutat din mers (agale, către pătuț),

Carmen Mezincescu & Cătălin Mesaru

Full Moon, Dirty Hearts

16.08.2013

Bre, contingent de tabără temporar campată în Biertan din cadrul Festivalului Luna Plină partea a 2-a,

Mama nu știe că am plecat de acasă. Crede că suntem la Școala de Dans și Bune Maniere. Noi nu vedem rostul în a o contrazice.

Dacă te-ai trezit din beția de după vernisajul Lunii Pline (metaforic vorbind, că altminteri era cam pe la juma´) de miercuri, sperăm că nu ai uitat să treci pe la Expoziția de măști, o tradiție pre-creștină și multi-milenară păstrată încă în acest duios colțișor de plai (deal/munte).

fondo-pelicula-el-cuerpo-1920x1080

În altă ordine de idei, hai să povestim despre ce ar fi trebuit să vezi și savurezi ieri:

Nu mă uita / Forgotten, debutul în lungmetraj al teutonei Alex Schmidt este un thriller faux-paranormal cu tușe safice despre cele mai crude creaturi de pe lumea aceasta (copiii, cine altcineva?) și despre jocurile pre-pubere ce inevitabil o iau pe arătură și ce vin să-ți bântuie viața atunci când ai nevoie mai puțin.

Tot despre ghidușii malefic-infantile este și Jocuri de copii / Come Out and Play, evident cu ghilimelele de rigoare. Remake al ultra-șaptezecistului ¿Quién puede matar a un niño?, J.d.c. pune accentul pe atmosferă și pe stilistica insulară și palmieră. În plus, știe să se joace cu sentimentele spectatorului (materne, paterne și orice altceva între) și pune din nou întrebarea dificilă pe care a pus-o originalul, dar și, spre exemplu, The Children.

passion Dacă tot suntem în zona jocurilor cu consecințe mai mult sau mai puțin previzibile, ziua a cuprins și vizionarea în avanpremieră a celui mai nou De Palma, primul film din calupul American Masters, dedicat chiar maestrului. Filmul în cauză este, desigur, Pasiune/ Passion, un thriller erotic corporatist și glacial despre jocurile de putere din eșaloanele superioare manageriale din multi-naționalele europene dintr-o metropolă semi-anonimă. Rachel McAdams și Noomi Rapace se faultează, se înjunghie pe la spate, își șuntează carierele în decoruri aseptice de sticlă, oțel și Mac-uri.

Continuând cu năzbâtiile, Trupul/ El Cuerpo este un thriller ce se joacă tot de-a puterea și de-a plot twist-ul. Cadavrul unei dudui fatale proaspăt trecute de prima tinerețe (über-MILFa Belén Rueda) dispare fără urmă de la morgă. Suspiciunile se îndreaptă asupra soțului ce nu pare a fi prea zdruncinat de moartea puternicei sale tovarășe de viață. Urmează o investigație, cu amintiri ce revin dureros și un plot twist de zile mari care te va face să te gândești de două ori înainte să te încurci cu vreo directoare de multi-națională. Sexy is the new deadly, cum ar veni.

stitchestr620

Apropo de deadly și de cruzimea sus-menționată a copiilor, Stephen King și multe alte filme (IT, Killer Klowns from Outer Space, Clownhouse, The Clown at Midnight etc.) ne-au învățat de mult că clovnii sunt letali și că nu prevestesc nimic bun pentru cei cu care se intersectează. Domnul Stitches din filmul omonim confirmă regula: o janghină alcoolică, dezmățată, spurcată la gură și nu tocmai talentată care o mierlește cu panaș la petrecerea unor plozi. Fast forward 10 ani – juniorii au ajuns liceeni. Sărbătoritul de anțărț este acum un pămpălău timid/concupiscent. Foștii săi camarazi de sabotări meschine sunt, pe rând: cocalar, gay, roșcat, muzicant narcisist, fotograf amator, scârbă și groupie emo cu pretenții. Cum filmul ne învață că un clovn ce nu și-a terminat petrecerea nu se va odihni niciodată, sindrofia ce urmează va avea un oaspete surpriză care ciopârțește cu spor participanții.

Copilul din flori al lui Argento, Bava și De Palma, Berberian Sound Studio este al doilea film al individului cu Tezaur Folcloric cu viol (mulțumim, Cristi) a.k.a. Katalin Varga. Obsesia lui Peter Strickland cu sunetul, echipamentele audio și tot orgasmul auditiv aferent l-ar pune la colț pe Jack Terry. Toby Jones descoperă cu oareșce dezamăgire că trebuie să lucreze la un giallo ultra-sângeros și morbid în timp ce în jurul său se descompun nervii protagonistelor; nu că ai lui ar sta mai bine. Foarte colorat, foarte stylish și înfiorător, e un exercițiu de post-giallo extrem de reușit.

În cadrul primului calup de scurtmetraje, am avut ocazia să vedem prima bucată autohtonă tributară ubicuului subgen found footage a.k.a. filmele în care camera ține locul ultimei virgine rămase necăsăpite (Așteaptă-mă de Cristi Balint). Tot aici, ne-am hăhăit cu zvâc la Pinguinul/ Der Pinguin o fabulă ambetat-libidinoasă în peisaj arctic. De temut, ne-am temut (cel puțin unii din noi) la În căutarea inspirației pierdute/ The Search of Inspiration Gone, un film mut avangardist cu fluture fâlfâitor imens. Putem citi Două ore/ Two Hours ca pe un preview lent și poetico-atmosferic al Vinerii Debordând de zombi. Ne-am îndrăgostit de Zoo, o fantezie franțuz-incestuoasă despre experimente genetice și tinerețe veșnică cu ceva parfum de Body Snatchers.

Tot la capitolul familii alternativ-disfuncționale a punctat și Suntem ceea ce suntem/ We Are What We Are. Dacă originalul mexican (Somos lo que hay) miza pe mizeria urbană cu accent pe mahalaua populată de eșaloanele inferioare ale clasei muncitoare, remake-ul americanului Jim Mickle (Mulberry Street we love you!) transmută povestea în America profund/rurală și se înfofolește (suntem în frigurosul Delaware) în tradiție și manierisme religioase pentru a-și justifica preferințele culinare absolut non-vegetariene. Adică gulaș à la Joe D’Amato mixat de Terrence Malick.

Pentru cei ce au grețuri la canibalism, a existat opțiunea unui cu totul alt fel de familie: drăgălașă, iubitoare, suburbană, middle-class în Full Moon Classic-ul zilei – E.T. cel nedistribuit pe ecranele neaoșe. Nu credem că oda spielbergiană dedicat copilăriei, prieteniei și armoniei interspecies mai are nevoie de vreo prezentare ori detalii.

Seara filmică s-a încheiat cu V/H/S 2, un port-manteau ieșit tot din pulpana (retro-)found footage care te trece din experimente medicale cu fantome maligne, zombi forestieri ce (ecco!) distrug ziua de naștere a unor plozi, un Jonestown indonezian care-l produce pe Prințul Întunericului precum și probleme de familie și invazie extraterestră cu ecouri din Semnele Shyamalane. Evident, într-o ramă analogică.

Din invazia extraterestră am sărit direct la finalul petrecerii de La Țăruș, recte Coralie de Gonzaga din CAMPsauvage unde ne-am delectat cu ceva electrouri morbide și, desigur, înecate în alcool. Tare.

Cu drag și efervescență,

Carmen Mezincescu & Cătălin Mesaru

Full Moon Horror & Fantasy Film Festival–2nd Edition – 2013

Hello amigos,

Last year I wrote a post on my blog (in Romanian, thank you very much) about the first edition of the Full Moon Horror & Fantasy Film Festival. You can find the website of the festival here.

I’m really looking forward to this year’s edition as I plan on getting even drunker than last year and singing even louder during Rocky Horror Picture Show.

The passes have just gone to sale and you can find them (for a limited time only) at a special price by clicking on this link.

So go get’em, tigers!

fyulll